Acid Hialuronic Injectabil

Fillere cu acid hialuronic

Sunt cele mai folosite substanțe de umplere, atât pentru ștergerea ridurilor, cât și pentru remodelajul volumetric al feței și corpului, acidul hialuronic fiind un component fiziologic al tegumentului și structurilor organismului nostru, tolerat, prin urmare, fără reacții de respingere.

trat riduri nasogeniene

Acidul hialuronic este o substanță macromoleculară care se găsește în spațiul intercelular al epidermei. Principala sa funcție este de a reține apa și de a-și mări volumul, putând corecta astfel depresiuni ale pielii (riduri).

Acidul hialuronic suferă metabolizarea din partea organismului și, după un timp, dispare din locul în care a fost injectat. Această proprietate asociază dezavantajul că umplerile trebuie repetate periodic, dar și marele avantaj că, dacă pacientul nu se poate obișnui cu aspectul său de după injectare, această situație se rezolvă de la sine, prin metabolizarea fiziologică a acidului hialuronic injectat și dispariția aspectului pe care pacientul nu îl agreează.

Trebuie să precizăm că nu doar timpul este principalul dușman al pielii, ci și bagajul genetic, activitatea hormonală (scăderea titrului de estrogeni la menopauză), îmbătrânirea musculară, expunerea la razele solare (UVA , UVB și saloanele de bronzat atunci când timpul de expunere este exagerat), fumatul, stresul, alimentația necorespunzătoare.

Ce se poate corecta cu un filler cu acid hialuronic?

Pot fi corectate ridurile de expresie de la nivelul frunții (în asociere cu toxina botulinică, atunci când e cazul), ridurile apărute de la nas spre buze (nazo-labiale), linia de marionetă (ridurile în colțul gurii), ridurile de la nivelul gâtului; se poate efectua un lifting al sprâncenelor (tot în asociere cu toxina botulinică), pot fi reconturati pomeții și obrajii, ovalul feței.

fil3

trat riduri nasogeniene

Când este injectat, acidul hialuronic întinde pielea, o tonifică și creează o imagine proaspătă, cu un aspect mai tânăr și mai sănătos.

Beneficiile injectării acidului hialuronic durează în general câteva luni, deci nu sunt permanente. Ca atare, tratamentul se repetă la interval de 6-12 luni, în funcție de dorințele pacienților și de substanța injectată.

Există numeroase formule de acid hialuronic, funcție de metodologia de fabricație, fiecărei formule revenindu-i o anume indicație terapeutică. După injectarea de acid hialuronic pot apărea incidente la locul injectării traduse prin roșeață, edem și uneori mici vânătăi, incidente care pot fi tratate cu antiinflamatorii nesteroidiene, creme cu arnică sau vitamina K, pungă cu gheață. Pentru prevenirea vânătăilor este de dorit ca pacientul/pacienta să nu ia aspirină sau anticoagulante cu câteva zile înainte de injectare și să fie la câteva zile distanță de ciclul menstrual.

fil1

marire buze

1 ml acid hialuronic injectat in buze

Injectarea este puțin dureroasă și frecvent este suficientă anestezia locală cu creme anestezice și/sau utilizarea pungii cu gheață. Pentru unele indicații, cum ar fi cum ar fi buzele, este necesară anestezierea prin blocaj troncular nervos.

Indicații frecvente pentru acidul hialuronic:

  • ameliorarea cearcănelor
  • ștergerea șanțului lacrimilor
  • ștergerea șanțurilor nasogeniene
  • ștergerea liniilor de marionetă
  • remodelarea formei și volumului buzelor
  • remodelarea formei nasului
  • remodelarea formei bărbiei
  • remodelarea volumului obrajilor

fil2

Mărci și tipuri de substanțe injectabile de umplere

Pe piața noastră apar în permanență noi mărci și tipuri de substanțe injectabile de umplere, pe bază de acid hialuronic. Întotdeauna este necesar să vă consultați cu un specialist care se ocupă cu injectarea acestor substanțe de umplere și să vă informați asupra tuturor proprietăților materialului de umplere ales.

Cele mai folosite sunt:

  • Juvederm: gama de top de acid hialuronic produs în Franța, material resorbabil utilizat pentru corectarea ridurilor și pentru mărirea buzelor. Rezistă între 7-12 luni;

  • Boletero: produs de Merz Aesthetic Italia, se dorește a fi un concurent serios pentru Juvederm;

  • Teosyal: acid hialuronic fabricat în Elveția, rezistă 7-8 luni;

  • Mesofiller: relativ nou intrat pe piață, produs de Mesoestetic Spania, liderul mondial în produse de mezoterapie, rezistă 7-8 luni;

  • Princess: acid hialuronic fabricat în Germania, rezistă 6-7 luni;

  • Regenyal: acid hialuronic fabricat în Italia, rezistă 6-7 luni.

Contactati-ne