Sunt Dr. Cristina Bejan, medic primar în chirurgie plastică, microreconstructivă și estetică, din 2003. Am terminat Facultatea de medicină și farmacie „Dr. Carol Davila” din București în 1992 și am fost printre primele generații de medici specialiști postrevoluție.

În România am activat, până în 2006, în cadrul Spitalului Militar Central București, pentru ca ulterior să profesez mai mult peste hotare, în contexte dintre cele mai diverse.

Între 2004-2005, am făcut parte din prima echipa medicală românească trimisă în teatrul de război din Irak, unde am lucrat sub autoritatea armatei americane, într-un climat conflictual foarte intens, cu un înalt grad de periculozitate. Contactul cu cel mai performant sistem medical din lume m-a determinat să mă întorc în Irak în cadrul DynCorp International LLC CIVPOL și ulterior Global Med USA.

A fost o misiune foarte grea, întrucât, la un moment dat, am ajuns să fac și 3-4 operații de reconstrucție în fiecare zi, în cadrul secțiilor de urgență ale spitalelor americane unde am fost repartizată. Responsabilitățile mele s-au diversificat, cu timpul, ajungând să mă ocup și de activități precum vaccinarea, examene medicale anuale, întocmirea de rapoarte și, foarte important, am fost antrenată în resuscitarea cardiorespiratorie și metodele de menținere a vieții în medii ostile.

Pentru că m-am achitat cu succes de toate îndatoririle, am primit propunerea de a activa mai departe pentru Dyncorp International și Organizația Națiunilor Unite, astfel încât viața m-a adus pentru aproape 3 ani în Liberia, Monrovia, o altă zonă de conflict. Aici, ca Chief Medical Officer, activitatea mea de chirurg s-a împletit și cu supervizarea  diagnosticării și tratării unui spectru larg de afecțiuni tropicale. Tot în Liberia am lucrat voluntar pe Mercy Ship și la un spital local.

După aventura teatrelor de război, am preferat întoarcerea la civilizație și am optat să lucrez în Londra, atât în calitate de chirurg plastic, cât și de medic estetician.

Am drept de liberă practică în Marea Britanie, fiind recunoscută ca medic chirurg plastician de Consiliul Medical Britanic.

Din 2012 până în 2017 am lucrat part time pentru Frontier Medex, o companie internațională specializată în asigurarea de personal medical pentru vasele angajate în prospecțiuni petroliere în mijlocul oceanului sau zone izolate, fără asistență medicală de urgență organizată și accesibilă.

În prezent, activez o săptămână, în fiecare lună, într-un spital privat din Marea Britanie, drept pentru care am decis să îmi folosesc experiența spre a conduce, între schimburi, o activitate proprie, de care să beneficieze cât mai multe persoane, care însă, evident, se desfășoară și în lipsa mea.

Cabinentul „Mirrors Beauty Med – Dr. Cristina Bejan” reprezintă un concept nou, menit a servi atât frumusețea, cât și sănătatea. Deși am un personal extrem de competent, ca medic mă implic personal în stabilirea tratamentelor optime pentru fiecare client(ă). Aparatura de care dispune salonul este una extrem de performantă și permite proceduri multiple, iar din 2016 am înființat și propriul meu cabinet de medicină și chirurgie estetică. Persoanele care vor să apeleze la mine, ca doctor, pentru diverse proceduri estetice și nu numai, o pot face cu cea mai mare încredere. Am în spate 20 de ani de experiență și de reușite în domeniu. Sunt la curent cu ultimele tehnici și deja le aplic. Grijile mele principale sunt tratamentul și satisfacția pacienților.

Pentru cine dorește, efectuez, de asemenea, diagnosticare clasică și prin bio-rezonanță, cu prescrierea ulterioară a tratamentului indicat. Sunt adepta terapiilor multiple și din spectrul alternativ, astfel că la Cabinentul „Mirrors Beauty Med – Dr. Cristina Bejan” , sub supravegherea mea, se practică și terapia bio-energetică sau prin electroacupunctură, iar masajul, terapeutic sau de relaxare, este unul de lux. Cei interesați pot beneficia și de consiliere psihologică, hipnoterapie sau terapie prin regresie, oferită de psiholog Michael Grecu, specialist cu rezultate în acest domeniu.

Faptul că am trecut prin atâtea în cariera mea de medic m-a făcut foarte responsabilă și exigentă, drept pentru care la Cabinentul „Mirrors Beauty Med – Dr. Cristina Bejan” nimic nu se petrece la întâmplare și poartă amprenta seriozității, implicării și competenței mele. Sper că scurtă mea descriere, probabil nu una clasică, să vă stimuleze în a apela la serviciile mele și ale cabinetului meu, indiferent de ceea ce vreți să rezolvați sau ameliorați. Nimeni nu a plecat dezamăgit!

Talentul meu este să creez frumusețe!